Toamna îi inspiră pe poeți, pe pictori și pe muzicieni. Ne inspiră și pe noi.
Unii îi laudă culorile și le pictează-n versuri sau pe pânză, alții îi taxează răceala, nostalgia și zilele mai scurte.
Noi încercăm să o privim ca o etapă de transformare și de evaluare. Ce am primit, ce am dăruit?
Ce am devenit între timp?

De aceea, Tree of Life este un mic manifest creativ pentru aici și acum, pentru frumos și pentru lucrurile care ne fac să rezonăm.
Așezăm bucuria, recunoștința și admirația pentru natură pe o crenguță și creăm o decorațiune mobilă care capătă viață când adie vântul.

Încercați și voi? V-am pregătit tutorialul 🙂

De ce materiale veți avea nevoie:

hârtie de mătase
hârtie colorată
carton colorat
hârtie de calc
șnur Twine
perforatoare
lipici
– foarfecă
– o crenguță frumoasă, culeasă din pădure sau livadă

Cum procedăm?

Notă: În tutorial, vă prezentăm cum să realizați diverse ornamente (floricele, frunze, steluțe), pentru a împodobi crenguța. Veți repeta pașii de câte ori doriți, pentru a obține elemente decorative suficiente.

Pasul 1
Mai întâi, vom realiza un sistem de agățare pentru crenguță, din șnur Twine.
Acesta poate fi mai lung sau mai scurt, în funcție de cum vreți să atârnați decorațiunea la final.

Pasul 2
Toate ornamentele vor fi atașate de 6 bucăți de șnur Twine, la rândul lor legate de creanga pricipală. Bucățile de șnur pot fi și ele de lungimi diferite sau pot fi tăiate la aceeași lungime – rămâne la preferința fiecăruia dintre voi. 🙂

Pasul 3 – Frunzele din hârtie de mătase

Suprapuneți mai multe coli de hârtie de mătase (în nuanțe diferite) și tăiați liber o formă de frunză. Dacă vă este mai simplu astfel, puteți trasa mai întâi cu un creion conturul de frunză.

După ce ați decupat forma de frunză, realizați o tăietură verticală la bază.

Aplicați puțin lipici pe una dintre părțile tăiate.

…Și pliați, pentru a obține un efect de adâncime.

Mai adâugați puțin lipici și apoi prindeți frunza de șnur, presând și răsucind ușor cu degetele.
Important: Pentru că hârtia de mătase este foarte subțire, vă sfătuim să nu folosiți foarte mult lipici, pentru că aceasta se va uda excesiv și se poate rupe.


O altă modalitate de a realiza frunze din hârtie de mătase:

Pliați câteva foi de hârtie de mătase și decupați forma de frunză, având la bază partea îndoită.

Când veți desface foile, veți avea practic o frunză „în oglindă”. Aplicați puțin lipici la mijloc și fixați șnurul înăuntru, presând și răsucind ușor.

Așa obținem o frunză dublă, de mare efect.

Pasul 4 – Steluțele tridimensionale

Pentru a realiza o steluță 3D, aveți nevoie doar de o fâșie de carton colorat A4, cu o lățime de 1 – 1.5 cm.

Faceți un nod lejer, ca în imagini.

Toate laturile trebuie să aibă aceeași lățime.

Începeți să pliați parte peste parte cele două capete ale fâșiei de hârtie.
Asigurați-vă că alternați laturile, ca aspectul final să fie uniform.




După ce ați terminat de pliat, veți „coafa” steluța; adică veți „ciupi” câte două colțuri, până începe să capete volum.

Ca să o puteți prinde de șnur, perforați o formă mică de steluță.

Aplicați lipici atât pe steluța perforată, cât și pe cea 3D.

Lipiți șnurul la mijloc și presați bine, până se fixează!

Pasul 5 – Șiragul de floricele

Perforăm trei forme de floare, de mărime medie.

Facem o incizie între două petale.

Aplicăm lipici pe o parte…

Și suprapunem.

Am obținut floricica! Mai facem încă două 🙂

Acum o vom perfora la centru, pentru a o putea introduce pe șnur.

Tragem șnurul prin floare și facem un nod dublu, pentru a-i securiza poziția.

Repetăm procesul cu fiecare dintre ele.

Pasul 6 – Frunzele diafane
Cu un perforator oval, decupăm din hârtia de calc cu model câteva forme.

Procedăm ca și până acum: facem incizie la bază, aplicăm lipici pe o parte, suprapunem.


Apoi găurim, introducem frunza pe șnur și facem un nod dublu pentru fixare.

Tip: Aceste frunze arată minunat la baza șnurului, acolo unde decorațiunea se „mișcă” cel mai mult când ia contact cu un curent de aer.

Pasul 7
Mai îmbogățim șnururile și cu câteva forme perforate, pe care le lipim ca atare: frunzulițe, flori micuțe… Puteți adăuga și inimioare, picături de ploaie sau alte forme care vi se pare că spun o poveste.









Pasul 8
Nu ne-a mai rămas decât să mai decupăm câteva frunzulițe din hârtie de mătase, așa cum am învățat la Pasul 2. Pe acestea le vom prinde de vârful crenguțelor secundare, tot cu lipici.

Chiar am terminat!

Ai obținut o decorațiune colorată și romantică, care-ți va încălzi acest final de toamnă.
Așeaz-o pe un perete din camera de zi sau din hol sau atârn-o deasupra patului pentru a o privi dis-de-dimineață.
Spor la joacă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *