Go big or go home. Cam pe asta ne-am ghidat în ultimul proiect realizat în atelierul Klipa. Bine, și pe pasiunea indiscutabilă pentru flori cu care ne alimentează primăvara aceasta rebelă.

Am pornit la drum cu chef de decupat și îmbinat fericit cartonul colorat și am încheiat cu o decorațiune mare, exuberantă, din același film cu petrecerile în grădină și candy bar-urile dulci. Pe aceeași stradă cu soarele năuc care ne luminează masa de lucru de o vreme.

Dar să vă arătăm exact despre ce vorbim. „Vibrații Florale” e numele de alint al acestei flori supradimensionate din hârtie, cu petale largi și miez jucăuș. Se realizează ușor, cu mult decupat – răgaz nimerit să-ți decantezi puțin gândurile – și ceva lipit – cât să simți că mâinile tale dau formă.

Să începem!

De ce materiale ai nevoie:
carton colorat;
lipici;
– șablon pentru petale, pe care îl poți descărca de aici: Sablon petale floare Klipa;
– o bază rotundă din carton (o realizezi cu ajutorul unui compas dintr-o coală de carton A4 sau te poți „ghida” cu o farfurie pentru a decupa cât mai exact);
– câteva perforatoare;
foarfecă;
– (opțional) compas.

Pasul 1
Printează șablonul pentru petale mari dantelate pe 5 coli de carton A4, în culorile dorite de tine.
Apoi începe să decupezi după contur; vei obține 10 petale mari.

După ce ai decupat petalele, realizează la baza lor o despicătură (pe aprox. o treime din lungime, după cum vezi în imagini).

Pasul 2
În continuare vei lucra la efectul de adâncime a petalei. Aplică puțin lipici pe o parte a bazei.

Apoi suprapune parte peste parte și apasă, pentru a fixa.

Repetă procedeul pentru toate cele 10 petale mari.

Pasul 3
Ca să obții o floare cât mai bine proporționată, te ajută să ai un contur interior după care să te ghidezi când lipești petalele. Pornind din centru, trasează cu un compas un cerc la aproxiativ 2,5 cm de margine.

Pasul 4
Începe să lipești petalele mari. Aplică lipici la baza lor și fixează-le pe baza de carton.

Pentru un aspect egal, te sfătuim să le intercalezi: lipește mai întâi 5 petale mari, lăsând o distanță între ele.

Apoi trasează cu compasul încă un cerc, la o distanță de aproximativ. 1 cm de primul.

Pe acest al doilea cerc de ghidaj lipește și celelalte 5 petale mari.

Pasul 5
Decupează următorul rând de petale – cele medii, rotunjite. Vei avea nevoie de un singur rând – 5 petale.
Apoi procedează identic cu despicătura și modul de suprapunere, pentru a crea efectul de adâncime.

Pasul 6
Lipește cele 5 petale medii în interior, una cate una.

Pasul 7
Imprimă ultima coală a șablonului – cea cu petale mici rotunjite și dantelate – pe 3 coli din carton A4 și începe să le decupezi. Vei avea nevoie să obții câte 5 petale din fiecare tip.

Procedează la fel cu despicătura de la bază și suprapunerea petalelor, așa cum ai văzut în pașii anteriori.

Pasul 8
Începe să lipești concentric cele două rânduri de câte 5 petale mici.

Pasul 9
Am ajuns la miezul florii, unde vom interveni și cu câteva forme perforate. Perforează 5 inimi mari.

Și, la fel ca în cazul petalelor, creează efectul de adâncime.


După ce te-ai ocupat de fiecare în parte, lipește-le în interior.

Pasul 10
Pregătim ultimele detalii pentru elementul central al florii.
Aici te poți juca cu ce fel de perforatoare dorești: poți decupa floricele, buline sau inimioare de dimensiuni diferite și le poți suprapune cât mai creativ. Mai jos ai o sugestie de lucru.

Am perforat o floare clasică, pe care am adaptat-o prin tehnica trandafirului, eliminând o petală și suprapunând alte două (vezi în imagini).



Apoi am perforat 4 inimioare mici, pe care le-am lipit astfel:



Ne-am mai jucat cu câteva floricele perforate pe care le-am lipit apoi peste.

Am fixat totul în interior.

Și gata!


– Cât e de important să folosești un compas?

Te poți lipsi de el dacă simți că poți lipi petalele concentric și uniform. Noi am vrut să fim cât mai exacți, dar până la urmă frumusețea florilor stă în unicitatea lor, nu?

– Pot adăuga mai multe petale?
Dacă vrei să obții o floare și mai deasă, da, poți să mai adaugi câteva petale pe ici, pe colo, după cum simți.

– De câte culori am nevoie?

De câte dorești tu. Poți realiza o floare monocoloră sau în degradé, ori poți să te joci cu tot curcubeul – important e să te bucuri. 🙂

– Cum pot „utiliza” floarea?
Poți să o așezi ca atare pe masă. Sau poți să o prinzi de perete cu ajutorul bandei dublu adezive (alege una rezistentă). Ori să îi perforezi două orificii la bază și să o atârni folosind o panglică.

– Cât durează?
În două ore ai timp berechet să citești tutorialul, să pregătești materialele și să termini decorațiunea. Cam atât ne-a luat nouă la atelier.

Multă inspirație!

Cu drag,
Klipa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *